Saga dinastiei de Habsburg. De la Sfântul Imperiu la Uniunea Europeană
Jean des Cars
* Affiliatelinks/Werbelinks
Links auf reinlesen.de sind sogenannte Affiliate-Links. Wenn du auf so einen Affiliate-Link klickst und über diesen Link einkaufst, bekommt reinlesen.de von dem betreffenden Online-Shop oder Anbieter eine Provision. Für dich verändert sich der Preis nicht.
Geisteswissenschaften, Kunst, Musik / Neuzeit bis 1918
Beschreibung
„O carte pasionantă și minuțios documentată.“ – Le Figaro Littéraire
„Dacă există o dinastie care să întrupeze Europa, aceea este Casa de Habsburg“, scrie Jean des Cars în debutul acestei cavalcade pasionante prin istoria zbuciumată a Europei.
Destinul prodigios al Habsburgilor începe, în cheie minoră, în secolul al XI-lea, într-o fortăreață situată în cantonul elvețian Aargau, prinde aripi în 1273, odată cu alegerea, cu totul neașteptată, a contelui Rudolf de Habsburg ca împărat al Sfântului Imperiu German, și își încheie epopeea monarhică la Schönbrunn, pe 11 noiembrie 1918, când Carol al IV-lea semnează actul de renunțare la coroana imperială a Austriei.
Vreme de șapte secole, Habsburgii au dominat o mare parte a Europei, a Orientului Apropiat și a Americii de Sud. Cuceritorul Carol Quintul, reformatoarea Maria Tereza, Franz Joseph și legendara sa soție Sisi, Zita, suverana datoriei, sunt doar câteva dintre figurile emblematice ale acestei familii excepționale, care a marcat istoria. Neîndoielnic, dispariția lor semnalează prăbușirea unei lumi, dar numele lor rămâne veșnic sinonim cu înflorirea artelor, grandoarea politică și identitatea europeană.
Pentru alcătuirea acestui volum incitant, în care faptul istoric documentat se întâlnește fericit cu excursul jurnalistic profesionist și bine calibrat, dar și cu o anecdotică încântătoare, Jean des Cars, talentat raconteur și recunoscut cronicar al marilor monarhii europene, a consultat arhive, a vizitat toate locurile-reper ale dinastiei, a realizat interviuri și a cules mărturiile inedite ale împărătesei Zita și ale arhiducelui Otto de Habsburg.
„Istoria este plină de maiestăți individuale, însă Habsburgii întruchipează maiestatea dinastică. [...] A ajunge să nu mai constitui doar o familie, să nu mai reprezinți doar o țară, ci un agregat de națiuni, a stăpâni jumătate din Europa și o mare parte din America, a purta o coroană mai grea chiar decât coroana Imperiului Britanic, dar a te plimba, în același timp, prin Prater, cu o umbrelă sub braț, iată un spectacol pe care omenirea nu‑l va mai vedea vreodată.“ – Paul Morand
„În 1919, prăbușirea imperiilor și, apoi, o redivizare geografică arbitrară elimină de la conducere familii vechi și puternice, cum ar fi Romanovii, Hohenzollernii și Habsburgii. După veacuri de prestigiu și influență, vechile case domnitoare sunt șterse de pe hartă, asasinate sau surghiunite. Dar, în timp ce familiile imperiale din Rusia și din Germania au fost nevoite, ulterior, să se mulțumească, după caz, cu nostalgii discrete, compromisuri regretabile sau reabilitări tardive, Habsburgii au luptat împotriva anihilării progresive la care erau supuși, ripostând chiar față de ostracizarea care le era impusă. Nu fără eforturi sau adversități umilitoare, ei au reușit să trăiască, să‑ș i refacă imaginea, să existe din nou, să impună respect față de numele lor înainte de anii ’40 ș i să redobândească un loc atât în memoria vechii Europe, cât și în noua construcție europeană, ceea ce este un lucru excepțional.“ – Jean des Cars