Literatura română în spațiul ceh sub regim comunist
Mares Gabriel
Geisteswissenschaften, Kunst, Musik / Allgemeine und Vergleichende Sprachwissenschaft
Beschreibung
„Cea dintâi monografie care oferă o imagine cuprinzătoare asupra receptării literaturii române în Cehia, cartea de față este o incursiune în diversele etape ale totalitarismului comunist: stalinismul integral, perioada dezghețului, anii șaizeci (cu transformările din jurul Primăverii de la Praga), urmați de perioada de normalizare care se întinde până la momentul Revoluției de Catifea. Ineditul acestei lucrări este dat și de explorarea manifestării unor opere și a unor personalități literare românești (precum Mircea Eliade, Constantin Virgil Gheorghiu sau Petru Dumitriu) în zona literară cehă prohibită din anii supuși studiului, mai precis în publicațiile din exil și în revistele de tip samizdat. Cititorului îi este oferit un tablou amplu asupra autorilor români receptați cu predilecție de către cehi sub comunism și asupra tendințelor manifestate de româniștii cehi («coloana vertebrală» a procesului receptării), de criticii literari și de recenzenți. Cartea definește o epocă în istoria raporturilor culturale dintre români și cehi, două popoare legate de un trecut adeseori comun și de o prietenie sinceră.“ – Profesor dr. Mihai Mitu